#bgblur, #feature {background-image: url(../resources/banner8r.jpg); }

Sorin Sabou


Letter to the Romans, Nicomachean Ethics, and more

Barnaba și formarea de lucrători

Este responsabilitatea conducătorilor creştini să ajute la formarea altora pentru slujire în lucrarea lui Dumnezeu. Am ales pentru a ne călăuzi în căutarea răspunsului la aceasta pe Barnaba. Barnaba este un personaj complex în Cartea Faptele apostolilor. Caracterul lui are dimensiuni multiple. In toată Cartea, el este un om al echilibrului. De aceea, noi nu-l cunoaştem prin numele lui adevărat. Pe el nu-l cheamă Barnaba, pe el îl cheamă Iosif. Asta ştim din Fapte 4.36. Dar toţi l-au poreclit Barnaba: fiul mângâierii. Eşti un om care atunci când a avut loc un necaz, o ceartă, ai Cuvântul, ai darul de la Dumnezeu, pentru a aduce alinare, acolo. Unde s-a rupt, să legi. Unde s-a lovit, să alinţi, să mângâi. De la el vreau să învăţăm. Dorim să ne lăsăm inspiraţi de modelul pe care-l avem în Barnaba.
Lucrurile care ne vin în gând, imediat ce vorbim despre cineva care conduce, ne croim fără să vrem, imaginea unui om care nu rabdă alte păreri. Dacă ne uităm la conducătorii noştri, din istoria neamului nostru, la cei pe care-i socotim cu realizări uimitoare, când le analizăm caracterul vom vedea că au fost nişte zbiri. Fără a le jigni realizările. Citiţi despre Mihai Viteazul şi veţi vedea că lucrurile stau aşa. Un om care a condus Bănia, Oltenia cu o mână de oţel. A nimicit tot ce a avut în cale. Duşmanii lui l-au putut răpune, doar dacă cineva din apropiera lui l-a trădat şi l-a atras într-o cursă; şi lista poate continua. Intotdeauna, în Biserică suntem în pericolul de a lua un aşa model lumesc şi să spunem: aşa trebuie să fie conducătorul. In jurul lui e pârjolit.
Cum definim noi pe conducătorul creştin? Vom spune despre cineva că este un conducător, în Biserica lui Cristos, numai în măsura în care el va modela pe alţii, după chipul lui Cristos. Acesta este răspunsul la o întrebare atât de ispititoare, de lunecoasă şi de grea. In măsura în care omul acela, lucrează în alţii, nu caracterul lui, slăbiciunile lui, tăriile lui, nerealizările lui, realizările lui, nu. Ci el va fi, este, trebuie să fie, un om care lucrează pe Cristos în alţii. Aşa cum tot Cristos lucrează şi în el. Cu alte cuvinte: va fi un om care nu face ucenici, după chipul şi asemănarea lui, ci după chipul şi asemănarea lui Cristos.
Barnaba a fost un astfel de conducător. Identificăm, din această perspectivă, în caracterul lui, cinci trăsături esenţiale. Pe scurt, trecem prin toate cinci.
Mai întâi, primul semn al unui astfel de conducător creştin a fost următorul: Barnaba a fost gata să-şi asume riscuri pentru a-i ajuta pe cei în care vedea potenţialul unui conducător. Noi citim în capitolul 9.26, un lucru foarte obişnuit: Ai fost prigonitor, ai fost valetul marelui preot, argatul lui; ce-a gândit el, ce-a poruncit el, tu ai fost cel care ai executat. Asta a fost Saul. Cu atâta zel, încât Ierusalimul, Iudeea, Samaria nu i-a ajuns pentru a-i prinde. A vrut să meargă până în Siria, până la Damasc. Pe toţi îi nimicim. Scrie scrisoarea, şi dă-mi militarii; şi a făcut asta. Un aşa om L-a văzut pe Domnul, şi viaţa lui s-a schimbat într-un fel greu de explicat. N-a mai fost nici o clipă cel care a pornit din Ierusalim. Da, Dumnezeu poate să schimbe într-o clipă, dar oamenii nu s-au schimbat faţă de el într-o clipă. In Damasc au căutat să-l omoare, dar când s-a întors la Ierusalim, el n-a mers la duşmanii lui, ci el acum a mers la fraţi, iar fraţii se temeau de el. Cine este acesta? Nu ne-a putut prinde cu forţa, acum vrea să se împrietenească cu noi şi în felul acesta să ne ademenească. Noi ştim, aşa a fost Iuda. Din lăuntrul cercului de ucenici, L-a vândut pe Mântuitorul. Poate Saul este un al doilea Iuda. Să ne ferim de el. Barnaba a fost omul, conducătorul care a văzut în Saul, un conducător potenţial. Şi şi-a asumat curajul; s-a dus şi el a fost cel care l-a luat. Cu alte cuvinte: a garantat pentru Saul. Eu răspund pentru el. Pentru caracterul veritabil al întoarcerii lui. Omul acsta nu-i un spion între noi. Omul acesta cu adevărat L-a văzut pe Domnul, şi ce i-a poruncit Domnul, aceea face. Indiferent ce-l aşteaptă. S-ar putea de multe ori ca viitorul conducător, conducătorul potenţial să nu fie printre cei mai bine văzuţi, la un moment dat, iar tu, ca un om al lui Dumnezeu, să ai puterea să-l vezi. Acesta-i primul semn, al unui conducător, făcător de conducători. Curajul de a-şi asuma un risc.
In al doilea rând, al doilea semn îl găsim dacă citim în Fapte 11.23. Biserica din Ierusalim aude ce se întâmplă în Antiohia. Şi pe cine au trimis? L-au trimis pe Barnaba. Du-te vezi, ce-i acolo? Găsim în 11.23, următorul lucru: Când a ajuns el, - Barnaba, în Antiohia - şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inima hotărâtă alipiţi de Domnul. A putut vedea lucrurile acelea, versetul 24 spune: Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul. Al doilea semn al unui adevărat conducător, al unui conducător creştin este că vede unde lucrează cu adevărat harul lui Dumnezeu. Işi dă seama, simte foarte uşor, ce e contra-făcut într-o biserică, în slujirea ei, în închinarea ei, de ceea ce este real, adevărat. Asta a fost misiunea lui. Du-te în Antiohia şi vezi: oamenii aceia, ce-i cu ei? Am auzit că se lucrează ceva între ei, du-te şi verifică. Caută să simţi, să sesizezi, să discerni, ce-i acolo? Ce duhuri se învârt între ei? Ce evanghelia proclamă? Iar Barnaba s-a dus, a văzut, a auzit, s-a bucurat, a lăudat pe Dumnezeu. Ce era acolo, era adevărat. Fără îndoială, Biserica din Antiohia avea imperfecţiunile ei, ca orice lucrare de la început, într-un anumit loc. Are neajunsurile ei, problemele ei. Dar, cu toate acestea a spus: Harul lui Dumnezeu lucrează în locul acesta. Acesta a fost mesajul pe care l-a adus la Ierusalim. Un adevărat conducător vede acolo unde alţii nu văd.
In al treilea rând, tot aici, în capitolul 11, ultima parte a capitolului, începând cu versetul 25, lucrează şi Barnaba în Biserica din Antiohia. Şi lucrarea lui în Biserică a fost deosebit de binecuvântată. Mult norod a venit la Domnul. Care ar fi fost ispita pentru Barnaba? Am plecat de la Ierusalim, mi-am găsit Biserică, Dumnezeu mi-a dăruit o lucrare deosebită: s-a umplut Biserica. Am ajuns vorbitor, conducător în această parte a Asiei, în Siria, în sud. Ce trebuie să fac acum? Să-mi conserv locul cât mai bine. Să-mi întăresc poziţia cât mai bine, în această parte din Imperiul roman. Cei de la Ierusalim, cu zona lor. Eu sunt aici. Aceasta este o ispită pentru fiecare conducător creştin. Ce-a făcut Barnaba? Cuvântul spune aşa: S-a dus la Tars, ca să-l caute pe Saul. Şi când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. El îl ştia din capitolul 9 că omul acela are potenţialul unui conducător. Şi-a asumat riscul pentru el. In Biserica aceasta lucrează harul lui Dumnezeu, şi am venit aici, şi prin mine a lucrat şi mai mult. Dar eu îmi dau seama că am nevoie de ajutorul acelui om. Il cheamă, lucrarea merge din putere în putere, şi suntem în capitolul 13, când se descrie din nou situaţia Bisericii din Antiohia. Barnaba şi Saul sunt chemaţi de Duhul lui Dumnezeu, să meargă misionari. De aici, desprindem al treilea semn al adevăratului conducător. Niciodată nu stă în calea celui care are un dar mai deosebit, ca al lui. Este gata, în smerenie, să se retragă în umbră. Acelaşi exemplu pe care l-a dat şi Ioan Botezătorul. Cel care vine după mine, este mult mai mare şi mai puternic decât mine. Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua de la sanda. Ceea ce eu trebuie să fac, este să-I pregătesc calea, iar apoi să fiu atent să mă fac tot mai mic şi mai mic, pentruca El să se poată vedea tot mai mare. Ei, amândoi se duc în lucrarea de misiune, pentru care i-a pus deoparte Duhul lui Dumnezeu. Şi găsim, până aici, de fapt, până în 13.10, o expresie care a ajuns clasică în biserici: Barnaba şi Saul, Barnaba şi Saul, Barnaba şi Saul. Dar, oamenii aceştia ajung la Pafos, iar acolo, Sergius Paulus, proconsulul îi cheamă să vorbească. Omul acela avea un vrăjitor. 13.10: Nu Barnaba a vorbit, ci Saul a vorbit. Şi de aici, încolo, 13.13, 13.16, 13.43, 13.46, 13.50, situaţia este invers. Luca nu mai scrie: Barnaba şi Saul. Ci scrie: Pavel şi tovarăşii lui, sau Pavel şi Barnaba. Situaţia s-a schimbat. A văzut potenţial în el. L-a adus în Biserica în care au lucrat. A fost gata să se dea un pas înapoi, şi să-l pună pe el în frunte şi să lucreze alături de el. Nu avem foarte multe texte despre cum lucrau ei împreună. Dar, episodul cel mai grăitor îl avem în capitolul 14, unde ei ajung în Listra. Domnul lucrează în mod unic, acolo. Oamenii care au auzit şi au văzut lucrarea au zis despre Pavel şi Barnaba: S-au coborât zeii la noi. Îi îl numeau pe Barnaba: Jupiter; acesta e numele roman pentru Zeus, iar pe Pavel îl numeau Mercur; numele roman pentru Hermes. Vedeau în Barnaba un tată, un om care stă în umbră şi are grijă de copiii lui. Acesta era Zeus, în mitologia greacă: tatăl tuturor dumnezeilor, şi-l vedeau pe Pavel, ca pe purtătorul lui de cuvânt. Asta a fost legătura între ei. Caracterul lui Barnaba n-a fost ştirbit deloc, prestanţa lui Barnaba n-a fost deloc ştirbită. Dimpotrivă. Datorită lui, a darului lui de a fi adevărat conducător creştin, noi, Biserica lui Cristos am căpătat doi mari conducători. L-am căpătat pe Pavel şi l-am căpătat pe Ioan Marcu. Barnaba este tatăl lor. Aşa cum Pavel spune mai târziu lui Timotei: copilul meu preaiubit, aşa poate spune Barnaba despre Pavel: copilul meu preaiubit. A riscat pentru el, l-a adus în lucrare împreună cu el, a fost gata să se dea un pas înapoi. Dar, nu uitaţi un lucru demn de remarcat, obligatoriu de remarcat aici este că, în Fapte 14: Fiecare potrivit cu darul lui primeşte plată. Purtătorul de cuvânt e aproape omorât cu pietre. A sta în umbră are multe avantaje. A veni în faţă, să aduci Cuvântul are multe dezavantaje. Toate trebuie asumate potrivit cu darul pe care l-a dat Dumnezeu.
Al patrulea semn, al unui adevărat conducător este că a avut răbdare cu eşecul altora. Episodul este din prima călătorie misionară. S-au dus trei: Barnaba, Saul şi Ioan Marcu. S-au dus ce s-au dus şi la un moment dat Ioan Marcu a zis: Nu-i de mine. Şi s-a întors înapoi la mama, la Ierusalim. A venit vremea să meargă din nou în călătorie misionară, şi Barnaba îi zice lui Pavel: Să-l luăm şi pe Ioan Marcu. Pavel a zis: Nu. Şi s-au dus fiecare, singuri. Noi ştim că Barnaba a avut dreptate. Pentrucă, mai târziu şi Pavel l-a acceptat din nou, pe Ioan Marcu. Ştim aceasta din Epistolele către Timotei. Dar, ce-a fost mai deosebit este că acel tânăr care a pornit cu avânt, s-a zdrelit, a plecat acasă: pentru el a mai fost o şansă. Pentrucă a fost Barnaba, care a avut răbdare cu el. Şi Marcu a fost şi el un mare conducător. E adevărat, Pavel a scris mult, dar, a scris şi Marcu. De la amândoi am căpătat o moştenire unică.
Al cincilea şi ultimul semn, în cazul lui Barnaba, pentru un adevărat conducător, este că n-a fost deloc materialist. Ştim de la începutul cărţii Fapte, în capitolul 4, că Barnaba şi-a vândut ogorul. Contrastul mare acolo este între Barnaba, şi Anania şi Safira. Barnaba a spus: Am vândut, acesta este preţul întreg; toţi banii vi-i dau. Anania şi Safira au spus: şi noi vindem, dar nu dăm toţi banii; şi spunem că-i dăm pe toţi. Un om care, aşa cum găsim, mai târziu, în 1 Corinteni, capitolul 9, când Pavel vorbeşte din nou despre el şi despre Barnaba: despre cum au lăsat totul şi au pornit în lucrarea evangheliei. Nimic nu i-a împiedicat: nici sărăcia, nici boala, nici prigoana. Au lucrat pentru a putea duce evanghelia.
Un aşa conducător doresc să ne inspire pe noi, pe toţi. A putut ajunge evanghelia în generaţia a doua, a treia şi până la noi. Iar după noi, evanghelia poate ajunge la cei care vin după noi, şi după ei, numai şi numai dacă vom avea conducători, făcători de conducători. Oameni care sunt gata să-şi asume riscul pentru oamenii aceia în care văd adevăarta chemare a lui Dumnezeu. Oameni care sunt gata să-i aducă pe alţii alături de ei, în locul de slujire şi treptat să se dea un pas înapoi, şi celălalt să vină. Omul care este gata şi are răbdare cu eşecurile viitorului conducător. Omul care nu-şi leagă inima de lucruri pământeşti.
blog comments powered by Disqus