Psalmul 11 menționează o așa situație generală în care temeliile societății se năruie; ce mai poate face atunci cel neprihănit? Această situație în care se distruge temelia unei țări este exemplificată prin pericolul în care se află oamenii integri. Aceștia devin o țintă pentru oamenii răi care îi vânează pe ascuns. Răspândirea pericolului morții în ascuns, fără să fie oprit, este unul dintre modurile în care se surpă temeliile unei țări. Read more...

Tags: Societate, Mărturie, Dreptate

Slujirea creștină începe cu chemarea lui Dumnezeu și se desfășoară prin harul lui Dumnezeu. Un om ajunge să-l slujească pe Dumnezeu dacă este chemat de acesta într-un mod personal și fără echivoc. Este vorba de o cunoaștere directă din partea celui chemat că viața pe care o are de trăit trebuie să o trăiască în slujba lui Dumnezeu și este vai de el dacă nu face acest lucru. Această convingere definitivă este temelia pe care se trăiește o viață de slujire. Această chemare a lui Dumnezeu este o chemare la proclamarea unei evanghelii care dă opțiuni decisive celor care o aud, fie o acceptă, fie o resping. Vocația unui astfel de om aduce în viețile celorlalți oameni, fie o mireasmă a lui Cristos aducătoare de viață, fie o mireasmă a morții aducătoare de moarte. O astfel de vocație duce la o lucrare sinceră între oameni. Read more...

Tags: Pavel, Slujire, împăcare

Bucuria ca o temă generală este prezentă în cărțile Bibliei. Experimentarea mântuirii, a închinării și prezenței lui Dumnezeu sunt evenimente ale bucuriei și veseliei celor din poporul lui Dumnezeu. Baza pentru această bucurie este credința puternică în Dumnezeu. Terminologia exuberanței, veseliei, și bucuriei alcătuiește felul în care este descrisă în Biblie această atitudine. Read more...

Tags: Pavel

Filipeni 3 este unul dintre textele în care Apostolul Pavel vorbește despre sine însuși și propria lui viață de credință și slujire. O face în așa fel încât își arată felul de gândire în ce privește neprihănirea și propria sa mântuire. Creștinii de la început ne-au lăsat o înțelegere clară a mântuirii și a felului în care aceasta poate fi obținută.

Mai întâi, omul are mare nevoie de mântuire. Datorită alegerilor deliberate ale oamenilor de a-l elimina pe Dumnezeu din viețile lor și de a se deda la idolatrie și imoralitate, inima omului se întunecă și ajunge în starea de a nu mai putea deosebi binele de rău. Omul ajunge să fie stăpânit de o putere rea din care trebuie să fie eliberat. Între Dumnezeu și om se produce o ruptură adâncă, și toți oamenii păcătuiesc și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu; toți sunt sub mânia și judecata lui Dumnezeu, și toți au parte de plata păcatului care este moartea.
În acest context trebuie să înțelegem ce ne spune Apostolul Pavel despre neprihănire și posibilitatea mântuirii. Care sunt consecințele lucrării păcatului în viața omului și cum poate avea parte de eliberare de acestea? Pentru că omul nu se poate elibera singur de sub puterea păcatului, Dumnezeu a acționat mântuitor și face acest lucru prin lucrarea Fiului său, iar omul poate beneficia de acest lucru prin credință.
Apostolul Pavel este aspru cu iudeii din vremea lui pe care-i numește „lucrătorii aceia răi“ (Fil. 3.2); pentru că aceștia se bazează pe propriile sale lucrări le este în cele din urmă fatal, ei având o atitudine care-l elimină pe Dumnezeu din viețile lor. Pavel denunță încrederea în realizările umane. Orice încercare de a crede că omul poate prin propriile puteri să fie acceptat de Dumnezeu este o nebunie. Orice lucru pământesc, omul la potențial maxim, cu proveniență de invidiat, cu statut aparte, cu realizări personale, nu reușește să fie acceptat de Dumnezeu. Pavel a fost într-o astfel de situație.
El a avut parte de o experiență care l-a făcut să reevalueze totul. După întâlnirea cu Cristos cel înviat pe drumul Damascului el și-a dat seama că lucrurile pe care odată le considera benefice îi aduceau de fapt distrugerea, pentru că-l orbeau de la a-și vedea propria nevoie după dreptatea lui Dumnezeu, pe care doar Dumnezeu o poate da omului. De aceea, el acum le vede pe toate avute mai înainte ca o pierdere, ca pe niște gunoaie. Read more...

Tags: Pacat, Neascultare, Mantuire

În viața omului lucrurile sunt amestecate, și bune și rele, și bucurii și suferințe. Adesea faci bine oamenilor și ei îți fac rău. Omul se întreabă unde este Dumnezeu când el are parte de nedreptate și este batjocorit și desconsiderat. Alteori, Dumnezeu este activ, se implică (Fil. 4.7), vindecă și face bine pe oameni (Fil 2.27). Uneori, oamenii au intenții rele chiar și atunci când fac ceva bun (Fil 1.14), alteori, se luptă între ei, și se dezbină (Fil 2.3). Cei buni suferă chiar și atunci când fac ce este bine (Fil 1.28-29). Cum explicăm această situație atât de dificilă și amestecată? Apostolul Pavel oferă câteva explicații în Epistola către filipeni. În continuare prezint succint răspunsurile date de el. Read more...

Tags: Slujire, Adevar, Smerenie

Ce anume dă calitate vieții creștine și ce o face diferită? Încă de la început avem câteva calități distincte ale vieții creștinilor. Acestea sunt sfințenia, dragostea, credința, și speranța. Viața primilor creștini a fost o viață pusă de o parte pentru Dumnezeu. Dumnezeu își afirmă supremația în viața oamenilor chemându-i să trăiască pentru el. Această punere de o parte aduce claritate în viețile oamenilor. Ei nu mai aleargă fără direcție și nu-și mai risipesc energia urmărind ce este popular într-un anumit loc și la un anumit moment. Ei își trăiesc viața consacrându-se pentru Dumnezeu și planurile acestuia. Read more...

Tags: Sfintenie, Societate, Dragoste, Credinta, Speranta

În Noul Testament oamenii care au parte de nașterea din nou, adică cei care-l primesc pe Cuvântul întrupat, au dreptul să se numească copii ai lui Dumnezeu. Ei intră în familia lui Dumnezeu și devin unii față de alți frați și surori. Acest lucru se aplică chiar și sclavilor la acea vreme; și ei sunt socotiți frați în credință. Dragostea lui Dumnezeu este factorul decisiv cu privire la faptul că cineva ajunge să fie frate și soră în credință. Aceștia au parte de mântuirea adusă de dragostea lui Dumnezeu. Read more...

Tags: Adevar, Biserica, Sfintenie

În corespondența cu creștinii din Tesalonic apostolul Pavel le explică din nou despre cum stau lucrurile cu vremurile din urmă. Unii dintre creștinii din Tesalonic sunt îngrijorați că cei care deja au murit nu vor mai avea parte de veșnicia adusă de Domnul la venirea sa. Această situație îl determină pe apostolul Pavel să îi învețe, din nou, despre aceste lucruri. Apostolul Pavel, ca și întreg Noul Testament, vorbește despre creștinul care a murit ca fiind adormit. Pentru creștini moartea nu mai are puterea de a înspăimânta, ci este așa ca un somn adânc din care vom fi treziți la venirea Domnului. Gheara morții este deja ruptă începând cu învierea Domnului. De aceea, creștinii nu sunt, ca păgânii, fără nădejde. Cuvintele lui Teocritus exprimă raportarea la speranță și la viitor a păgânilor: speranța este pentru cei vii, pe când cei morți sunt fără speranță. Viața din Hades este o viață a umbrelor, pentru că acolo este o noapte fără sfârșit. Moartea și învierea Domnului au schimbat felul în care cei care sunt ai lui înțeleg moartea. Creștinii care mor sunt cei care adorm în Cristos. Read more...

Tags: Poporul lui Dumnezeu, Pavel, Eschatologie

În Ioan 14, în camera de sus, Isus își ține ultima cuvântare înainte de moartea sa. În cadrul acestei cuvântări el le spune ce urmează să se întâmple după plecarea sa la Tatăl. Tatăl le va trimite un alt Mângâitor, pe Duhul Sfânt, care va continua lucrarea Fiului. Sarcina Duhului va fi de a-i învăța și de a le aduce aminte tot ce le-a spus Isus. Această lucrare în care Duhul este reprezentantul Fiului este o lucrare în care învățăturile Fiului sunt aprofundate și ținute minte. Ucenicii ajung să înțeleagă profund ce i-a învățat Isus în timpul lucrării sale pământești.Read more...

Înțelegerea creștină a libertății are atât o coordonată istorică, cât și una spirituală. Se întinde de la căderea omului până la glorificarea celor mântuiți. Vremurile de aici sunt vremuri ale robiei; o robie care strică tot, pe om și pe lumea din jurul său. De aceea, creația până la sfârșitul vremurilor, suspină și așteaptă răscumpărarea deplină de sub robia stricăciunii. Dezrobirea a început cu prima venire a Fiului lui Dumnezeu, cu moartea, învierea și înălțarea acestuia. El și lucrarea făcută de el sunt aducătoare de izbăvire pentru toți aceea care-și pun încrederea în el și-l ascultă. Read more...

Raportarea la părinți se face prin prisma a două porunci: a) cinstirea lor, și b) odată cu căsătoria, lăsarea lor. Acești termeni paradoxali cinstire/lăsare țin relația dintre părinți și copii într-o tensiune constructivă. Pe măsură ce trec anii vieții cinstirea părinților își îmbogățește conținutul. La vârsta copilăriei cinstirea părinților se vede mai ales în ascultarea de părinți, iar ulterior în viață, odată cu asumarea tot mai mare de responsabilități proprii se adaugă ajutorarea părinților, în special la bătrânețea acestora. Dar elementul constant este cel de cinstire, onorare. Respectarea părinților pentru statutul lor unic pe care îl au în viața copiilor lor are promisiunea unei perioade îndelungate în țara promisă. Ascultarea de această poruncă aduce stabilitate și siguranță în țară. Odată cu întemeierea unei noi familii, fiul sau fiica acestor părinți își lasă părinții pentru a se lipi de soțul sau soția luat(ă). Întemeierea unei noi familii nu pune capăt cinstirii părinților, ci presupune posibilități și resurse mai mari pentru ajutorarea acestora la bătrânețe și pentru șansa părinților bunici de a avea un impact în viețile nepoților lor.
Read more...

Un eveniment are loc în apropierea Ierihonului: Isus, ucenicii, și o mare mulțime de oameni ies din cetate, iar lângă drum, Bartimeu, fiul lui Timeu, un cerșetor orb, șade jos și cere de milă. Bartimeu este personajul asupra căruia se îndreaptă atenția narațiunii. El este identificat cu ajutorul tatălui său, al condiției sale fizice, al locației, și al ocupației. Toate aceste informații descriu o stare dificilă de sărăcie și marginalizare. Când aude că trece Isus din Nazaret începe să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!“ El, oarecum, știe că Isus îl poate ajuta. Bartimeu îl identifică pe Isus în același fel el este identificat de către autor: e fiul cuiva. Read more...

God after the ‘death of God’ - Christianity in the Hermeneutics of Gianni Vattimo.
Evangelical Theological Society, Southern Regional Conference, Charleston Southern University, 2021.

The thesis of the paper is that faith in God is possible again, because, according to Vattimo, after Nietzsche and Heidegger, God can no longer be an absolute metaphysical structure of reality.
I will uphold this thesis by following these steps: 1) the announcement made by Nietzsche that God is dead means that there is no ultimate foundation for reality, 2) the announcement made by Heidegger about the end of metaphysics means that from now one we can experience Being as event towards which we are engaged as interpreters on the go, and by implication of these things 3) now we are left with the contingency and historical character of our existence in which truth is a historical message that is heard and towards which we are called to give an answer.

Introduction
Nietzsche and the death of God
Heidegger and the end of metaphysics
God, truth as historical message, and weak thought
Some critical historical remarks

You can watch the presentation of this paper here.