Domnul Isus vorbește puţin, doar ce spune celor doi atât, dar El vorbește foarte mult prin ceea ce face, sau prin ceea ce permite să i se facă lui. Intrarea unui conducător într-o cetate era unul dintre evenimentele pe care locuitorii acelei cetăţi îl ţineau minte pentru o vreme îndelungată. Un astfel de eveniment are anumite părți componente. Evangheliștii Matei, Marcu, Luca când descriu acest eveniment ţin seama de lucrurile acelea. În acest fel fiecare dintre ei vine să arate diferenţele. În acest fel noi îl înţelegem pe Isus și misiunea lui. Iar apoi în al doilea rând să ne uităm la câteva lucruri care sunt menţionate de El în mod expres, pentru a auzi ecourile la care face el trimitere. Toate acestea pentru a înţelege misiunea lui, lucrarea lui, pentru a înţelege persoana lui. Ce vrea el prin ceea ce urmează în Ierusalim, cum trebuie el văzut?
Vă descriu pe scurt câteva intrări de conducători în diferite cetăţi. Din mărturiile scrise pe care le avem una dintre intrări, care are legătură oarecum cu ce avem aici, este intrarea lui Alexandru cel Mare în Ierusalim, eveniment care are loc pe la anul 320 î. Cr.. Când el a cucerit Iudea fără luptă istoricul Flavius Josephus ne spune că la intrare l-a așteptat tot poporul. Toţi evreii au venit acolo să-l vadă și să-l întâmpine pe Alexandru. Marele preot i-a ieșit înainte și l-a luat de mână, l-a însoţit, iar după ei a alergat tot poporul și s-au dus toţi la templu. Acolo la templu Alexandru aduce jertfă fiind supravegheat de Marele preot, tot poporul cânta și îl aclama. Ideile sunt următoarele: intrarea în cetate a unui conducător simbolizează luarea ei în stăpânire de către acel conducător, aceasta se vede în mod simbolic atunci când intră în templu, când aduce jertfă, când tot poporul îl aclamă. O altă intrare cunoscută din lumea veche, este intrarea lui Antoniu, coregentul imperiului Roman, în Efes. Când el se apropie de Efes, Plutarh ne spune că femeile erau pe marginea drumului așa cum stau niște bacanale în temple, bărbaţii erau îmbrăcaţi ca satirii și băieţii ca fauni, și cântau, toţi îl aclamau; și ajunge în cetate și în templu. Apoi, intrarea lui Traian în Roma, după ce l-a înfrânt pe Decebal, cu toată prada de război. Intră în Roma în mod triumfal, și au petrecut o sută douăzeci și șapte de zile. Când un conducător intră într-o cetate acestea sunt lucrurile pe care le au în vedere oamenii din vremea de atunci.
În contrast cu aceste intrări, intrarea lui Isus în Ierusalim are elemente distincte. Cristos se apropie de cetate, și, pentru că pelerinii mergeau la sărbătoarea Paștelor, era lume multă. Mântuitorul își pregătește intrarea într-un anumit fel, așa cum își va pregăti Paștele într-un anumit fel. El îi trimite pe doi ucenici să aducă măgărușul, va trimite doi ucenici să pregătească odaia de sus. Aceasta este prima idee, tot ce se întâmplă este sub controlul lui. El știe dinainte ce urmează și nu lasă pe alţii să organizeze intrarea lui, ci el o organizează. Pentru ca mesajul să fie precis clar nu a cerut un cal, ci a cerut un măgăruș pe care nu a mai călărit nimeni. Misiunea pe care acel animal urma s-o aibă era una aparte; în acest fel Mântuitorul dorește să readucă în atenţia poporului un eveniment din Vechiul Testament pe care îl găsim în 1 Împăraţi 1.33, 38 unde avem următoarele cuvinte: „Și împăratul le-a zis: «Luaţi cu voi pe sluitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu, și pogorâţi-l la Ghihon. Atunci preotul Ţadoc s-a pogorât împreună cu proorocul Natan, cu Benaia fiul lui Iehoiada, cu cheretiţii și peletiţii, au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David și l-au dus la Ghihon.»“ David era bătrân, și el dă poruncă lui Solomon, fiul său, să urce pe măgărușul lui și să meargă la Ghihon; versetele treizeci și opt și treizeci și nouă ne spun că Marele preot Ţadoc împreună cu proorocul Natan l-au întâmpinat pe Solomon și l-au uns ca împărat peste Israel, iar apoi au aclamat: „Trăiască împăratul Solomon!“ Acestea sunt lucrurile pe care Mântuitorul vrea ca perelinii, poporul, cetatea să le audă și să le înţeleagă. Numai că pe el nu l-a însoţit Marele preot, și nu l-a dus în templu să-L ungă ca Mesia. Știm ce urmează când Mântuitorul intră în cetate. Cine-l unge? O femeie care sparge vasul de alabastru. Când Isus intră în templu nu-l întâmpină Marele preot să-l aclame ca și Unsul lui Dumnezeu, ca Mesia, ci îl întâmpină uneltind, căutând să-l omoare. Acestea sunt deosebiri mari. Apoi el ca și conducător când intră în cetate nu are armată alături de el. El vine împreună cu un grup de pescari și de vameși, un orb care acum era vindecat din Ierihon, Bartimeu, și câteva femei din Galileia. Aceștia sunt oamenii Lui care au fost cu El și acum vin împreună în cetate. Deosebirea cea mai mare este că Cristos vine așa cum le spune celor doi: „Dacă cineva vă întreabă de ce luaţi măgărușul, să spuneţi Domnul are trebuinţă de el.“ El vine ca și Domn în cetatea lui, iar oamenii lui sunt niște pescari, niște vameși, și niște femei. Cu aceștia vrea el să cucerească tot. Noi vedem că a reușit. Armatele lui Alexandru s-au risipit de mult, armatele lui Antoniu de asemenea, armatele lui Traian de asemenea, dar ale lui Cristos nu. Și noi suntem parte din grupul lui, din urmașii Lui, care astăzi proclamăm lucrurile acestea. Ceea ce la început este așa de slab, de neînsemnat, de-a lungul istoriei ajunge de neînvins. Acestea datorită conducătorului, datorită lui Isus, datorită lui Mesia. El nu intră în cetate în urma unei victorii, el intră în cetate pentru a dobândi victoria finală, victorie care are loc pe cruce. Oricâte piedici i-au stat în cale, inclusiv suferinţa și moartea nimic nu l-au oprit.
Așadar, în ziua de astăzi când citești aceste lucruri, caută să le auzi. Cristos așează în lucrarea lui acest eveniment, pentru ca oamenii de atunci și oamenii de astăzi să-i înţeleagă identitatea într-un mod și mai bogat. De asemenea ce se întâmplă cu hainele, nu e pentru prima oară în istorie când oamenii își scot haina și o aștern pe drum ca cineva să calce pe ele. Avem și în istoria poporului evreu, și în istoria neamurilor evenimente ca și acesta. În 2 Împăraţi 9.13 când Iehu este proclamat împărat oamenii fac acest gest: „Îndată și-au luat fiecare hainele și le-au pus sub Iehu pe treptele goale, apoi au sunat din trâmbiţă și au zis; «Iehu este împărat!»“ Între neamuri exista o astfel de practică, dar ea avea loc foarte rar. Din mărturiile scrise avem un singur exemplu. Un general foarte iubit de soldaţii săi, numele lui era Cato cel tânăr, are parte de o așa experienţă. Ca și conducător în urma unei biruinţe este primit de soldaţii săi umblând călcând pe hainele lor. Este gestul ultim de supunere; vine conducătorul și eu îmi scot haina și i-o pun înainte să calce pe ea. Aceasta înseamnă că eu însumi, viaţa mea este pusă la picioarele lui, el stăpânește asupra mea. Nu știm în ce măsură pelerinii, ucenicii, femeile au înţeles compexitatea a ceea ce se întâmplă. Pe fiecare dintre conducătorii pe care i-am menţionat, fiecare a fost aclamat rege, general, conducător biruitor. În cazul de faţă cei care l-au întâmpinat pe Isus cântă din Psalmi, cel mai probabil în mod antifonic. Ei cântă din Psalmul 118: „Osana, binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului”! dar în același timp această aclamare este o cerere, ascultaţi ce spun ei Marcu 11;10: „Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!“
Observaţi legătura cu ceea ce a pregătit David pentru Solomon. Tot așa ceva avem aici ca și continuare, vine un rege din aceași seminţie, dar toate acestea merg în istoria poporului lui Dumnezeu și mai departe. A doua profeţie din Scriptură în legătură cu venirea lui Mesia este în Genesa 49; Iacov este în ceasul morţii înconjurat de fii lui, și când ajunge în dreptul lui Iuda binecuvântarea spune așa, Genesa 49.11: „El își leagă măgarul de viţă, și de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui, își spală haina în vin, și mantaua în sângele strugurilor.“ Iuda își va lega măgărușul de cel mai bun butuc din vie, și toiagul de cârmuire nu se va îndepărta până va veni Șilo, până va veni Unsul lui Dumnezeu. Acum Unsul vine și el, ca și o aluzie la ce a fost scris acolo, dă porunca să se dezlege măgărușul și să fie adus pentru a intra în Ierusalim. Acestea sunt ecourile acestui eveniment, acesta este mesajul acestui eveniment: nu avem un împărat mândru, ci un împărat umil, nu avem armată, ci avem pescari, vameși și femei, nu avem ungere în templu, ci avem ungere într-o casă din partea unei femei, nu avem aclamare, ci avem o cerere din Psalmi, iar la final când te-ai aștepta ca el să pună stăpânire pe cetate, se întâmplă ceva ce subliniază din nou adevărata sa identitate, el nu a venit să cucerească cetatea Ierusalimului, ci a intrat în Ierusalim, s-a dus în templu şi după ce s-a uitat de jur împrejur a plecat la Betania. El nu a venit să pună stăpânire pe lucrurile de aici, stăpânirea lui este de altă natură, stăpânire asupra inimilor, asupra vieţilor oamenilor. În acest fel, din nou, Fiul lui Dumnezeu ne dă o nouă lecţie: așezarea vieţii și lucrării în planul lui Dumnezeu, în voia lui Dumnezeu este mult mai importantă decât orice ocazie pământească ai avea. El subliniază umilinţa, ascultarea de Dumnezeu, importanţa oamenilor prin ceea ce se întâmplă în ziua aceasta. Putem arăta că cei din Betania, casa lui Lazăr, Maria, Marta au fost mai importanţi decât tot ce se uneltește în templu. El iese și merge în casa lor, acolo avea găzduirea.
Noi astăzi trebuie să dezgropăm, să șlefuim toate aceste înţelesuri ca să vedem cât de bogat a fost mesajul fără cuvinte a lui Isus, în ziua în care El a intrat în Ierusalim, o intrare care îl arată pe el ca pe un Mesia blând, smerit care urmează să sufere.
Înainte de aceasta el își prezice de câteva ori moartea. El și-a pregătit ucenicii pentru ceea ce urmează. Tot ce se întâmplă este bogat și complex, tot ce se întâmplă trebuie stors ca noi să adunăm toată învăţătura, și, în urma acestei înţelegeri, să ne purtăm așa cum trebuie în ziua de astăzi.
Închei această explicație subliniind o mare diferenţă. Pelerinii care îl aclamă din Psalmi, „Binecuvântat este cel care vine în Numele Domnului,“ înainte de a începe sărbătoarea se schimbă pentru că mulţimea la finalul sărbătorii strigă „Răstignește-l!“ Noi trebuie să ne întrebăm următorul lucru: dacă înainte de sărbătoare mulţimea a cântat din Psalmi, ce se întâmplă în acele zile, pentru că la sfârșitul sărbătorii mulţimea cere uciderea Lui, cere eliminarea Lui? Vreau ca și noi să începem săptămâna mare, săptămâna patimilor cu această întrebare: când ne vom întâlni la Cina Domnului joi seara cum va fi inima noastră? Efectele acestei sărbători trebuie să ne ducă în sus în spre Dumnezeu, nu în jos departe de Dumnezeu, și împotriva lui Dumnezeu. Noi știm de ce ajung lucrurile în felul acesta, conducătorii le-au dus în direcţia aceasta, uneltirile lor au făcut ca poporul să-și schimbe inima, de la aclamare la ucidere. De aceea răspunderea pe umerii fiecăruia dintre noi este deosebit de mare, putem duce lucrurile într-o direcţie sau în alta. Rugăciunea noastră înainte de săptămâna mare trebuie să fie aceasta, Doamne tot poporul la finalul sărbătorii trebuie să fie mai bun, mai aproape de Tine, mai dedicat, nu mai departe și dușman.
Acesta este Isus care a intrat în Ierusalim. El ne-a chemat, pe El îl urmăm indiferent cât am fi de slabi și de mici. Istoria confimă că puterea lui e mai mare decât a oricărui conducător, iar poporul și ucenicii Lui rămân și roadele lor se văd. Şi noi trebuie să fim dintre ei.

Tags: Isus, Matei