Aşa cum preotul lua apă din fântână în vasul de aur, urca şi cântau psalmii Halel, tot aşa preotul, când venea noaptea, la Templu, în curtea femeilor, aprindea patru făclii mari de aur și, pentru că Templul era aşezat pe Muntele Sionului, la înălţime, lumina acelor făclii mari care luminau locul acela se reflecta noaptea asupra întregului oraş. Într-un astfel context, al aprinderii luminii pentru a lumina cetatea, ca un simbol care amintea de rătăcirea prin pustie, Mântuitorul spune: „Eu sunt Lumina“ – dar nu numai lumina Ierusalimului, nu doar lumina poporului Israel, ci Lumina lumii. Îl vedem pe Cel care a venit înlocuind din nou şi din nou simboluri extraordinare din istoria mântuirii. Reţinem această afirmaţie a Mântuitorului despre El Însuşi ca fiind lumină și o vedem într-un context al călăuzirii, după cum ne învaţă El. În continuare, El spune aşa: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.“

Tags: Ioan, Isus