#bgblur, #feature {background-image: url(../resources/banner8r.jpg); }

Sorin Sabou


Letter to the Romans, Nicomachean Ethics, and more

Să știi și să nu faci - Romani 2.17-24

[17] Pavel se adresează acum în mod explicit iudeilor. Se vede cu uşurinţă tonul polemic în care o face. O polemică ce are de a face în final cu dezonorarea lui Dumnezeu de către cei dintre iudei; viaţa lor nu reflectă faptul că ei au cunoaşterea şi adevărul. El construieşte un argument climactic care va duce la dezvăluirea stării de fapt în care se află iudeii. Rămânerea în Lege face aluzie la atitudinea iudeilor vis-a-vis de evanghelie, cei mai mulţi dintre ei au respins-o; suntem iudei şi rămânem în Lege. Ei sunt un popor ales de Dumnezeu, iar ei se laudă cu această hotărâre a lui Dumnezeu ca ei să fie ai lui. Aceste două elemente sunt identificate de Pavel în descrierea iudeului: rămânerea în Lege şi lauda cu lucrările lui Dumnezeu faţă de ei.
[18] El cunoaşte ce vrea Dumnezeu de la oameni şi are ajutorul necesar în Lege pentru a identifica lucrurile bune, de valoare. Legea are o funcţie catehetică şi astfel revelatoare şi axiologică/etică, omul cunoaşte pe Dumnezeu şi poate discerne binele. [19] În relaţie cu cei dintre neamuri iudeii îi descriu pe aceştia ca orbi şi în întuneric. Acestea fac aluzie la descrierea din cap.1 unde nesăbuinţa şi întunericul au fost rezultate ale respingerii Creatorului şi a adevărului său. Faţă de aceşti orbi şi în întuneric iudeul se consideră călăuză şi lumină, adică o persoană care îi conduce şi care constituie lumina. Nu ni se spune măsura în care ei şi fac această lucrare de călăuzire şi luminare, dar putem surprinde intenţia pentru care Pavel îi identifică ironic aşa: ei dau dovadă de superioritate şi separare. [20] Descrierea iudeului continuă spunând despre cei dintre neamuri că nu-şi folosesc puterea de înţelegere în special în chestiuni practice, el fiind cel care îi instruieşte pentru a avea un comportament potrivit. Cei dintre neamuri sunt consideraţi copii mici neajutoraţi faţă de care iudeii sunt aceia care le oferă instruire. Iudeii ca instructori şi învăţători au în Lege conţinutul deplin, trăsăturile esenţiale ale cunoaşterii şi adevărului. Contrastul între cei dintre neamuri şi iudei este dezvoltat pe coordonatele care au descris neamurile în cap.1, cunoaşterea şi adevărul lui Dumnezeu; neamurile le-au avut în natură, în lucrurile pe care le-a făcut Creatorul de la crearea lumii, iar iudeii le au şi în Lege. În 2.20 Pavel ajunge la apogeu cu construcţia imaginii iudeului în comparaţie cu cei dintre neamuri: călăuză, lumină, instructor, învăţător. El oferă acest portret complex pentru a arăta că nici iudeii, deşi au Legea şi pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor nu vor fi mai buni decât cei dintre neamuri. [21] Pavel subliniază neconcordanţa dintre învăţătură, sau predicare şi trăire. Începe cu o afirmaţie cuprinzătoare referindu-se la învăţătura pe care o dă altora şi de care ei nu ţin seama; apoi face referiri specifice din predicile lor menţionând hoţia. Deşi o intezic prin predicare, o practică. Pavel nu oferă exemple de lucruri furate (dar va menţiona ulterior jefuirea templelor). [22] De asemenea menţionează interzicerea curviei, pe care ei înşişi o practică, iar apoi detestând idolii, comit sacrilegiu deteriorând obiecte din temple. Pavel arată astfel, în mod implicit, că nu există diferenţe în raportarea la cunoaşterea şi adevărul lui Dumnezeu, între iudei şi ceilalţi, pentru că ambii comit aceleaşi fapte neţinând în seamă ceea ce le-a fost revelat de Dumnezeu. [23] Implicaţiile călcării Legii, cu toată aprecierea deosebit de înaltă pe care o au faţă de ea, sunt că astfel iudeii îl dezonorează pe Dumnezeu. Ei sunt un popor cărora Dumnezeu le-a dat Legea pentru ca ei să asculte de ea şi astfel să se vadă că sunt poporul său. Dumnezeu este dezonorat atât prin faptul că ei nu ascultă ce le-a spus în Lege, cât şi prin faptul că neamurile au o percepţie distorsionată despre Dumnezeu datorită neascultării iudeilor de el. Acest lucru este menţionat în v.24. [24] Pavel citează Isaia 52.5 pentru a sublinia acest lucru. Ipocrizia iudeilor între neamuri face ca numele lui Dumnezeu să fie blasfemiat. Neamurile vorbesc despre numele lui Dumnezeu într-un mod în care îi distruge reputaţia; vinovaţi pentru acest lucru sunt iudeii. Implicaţiile acestui argument sunt că adevărul şi cunoaşterea date în Lege nu au dus la o mărturie a lui Dumnezeu prin vieţile iudeilor, deşi ei spun că rămân în, şi se laudă cu Legea. Rezultatele sunt ipocrizie, dezonoare şi blasfemiere.
blog comments powered by Disqus