Ni se dă situația în care un frate păcătuiește față de un alt frate. Nu ni se spune în mod specific în ce fel a păcătuit fratele. Din contextul imediat putem face referire la „pricini de păcătuire,“ și la „defăimare,“ dar nu putem spune cu precizie că despre aceasta este vorba aici. Accentul se punte pe rezolvarea situației. Domnul Isus ne dă o soluție în trei pași: mustrarea personală, apoi starea de vorbă cu doi sau trei martori, iar apoi în fața bisericii. De fiecare dată scopul este același, de a câștiga pe fratele care a păcătuit făță de fratele său. Cei trei pași ne descriu cât de importantă este găsirea unei soluții la problema dintre cei doi frați. În biserică nu păcatul, ci iertarea și smerenia trebuie să fie termenii care definesc relațiile dintre frați. Dacă păcatul nu poate fi dat la o parte prin recunoaștere și mărturisire atunci raportarea la acea persoană nu mai este ca la un frate, ci ca la un păgân sau vameș. Adică, te porți cu el ca și cu un om care are nevoie să fie adus în poporul lui Dumnezeu. Nu ai legături frățești cu el, ci legături de evanghelizare și chemare la mântuire. Această hotărâre de a te relaționa la el ca la un păgân sau vameș are importanță majoră. În acest fel biserica arată că poate identifica greșelile fraților, și că, dacă ei ascultă de mustrare, se restaurează relațiile.
În urma redefinirii relațiilor cu fratele care nu vrea să asculte și să-și recunoască greșeala, biserica nu se oprește în ce privește această situație. Biserica este chemată să se roage pentru acel păgân sau vameș. Acolo unde doi sau trei se adună la rugăciune Domnul Isus este prezent în mijlocul lor.
Astfel, biserica este locul în care adeăvărul trasează limitele comuniunii, dragostea caută pe cel pierdut să-l readucă între ele, iar rugăciunea cere intervenția Domnului pentru ca biserica să-și poată menține misiunea de a trăi în adevăr și în dragoste.

Tags: Isus, Matei