#bgblur, #feature {background-image: url(../resources/banner8r.jpg); }

Sorin Sabou


Letter to the Romans, Nicomachean Ethics, and more

Botezul Fiului lui Dumnezeu

Botezul Fiului lui Dumnezeu este un eveniment în care ni se descoperă Dumnezeu și ni se dă un model de urmat. Descoperirea lui Dumnezeu ca Tată, Fiu și Duh Sfânt are loc având-ul în centru pe Fiul. Tatăl își găsește plăcerea în Fiul, iar Fiul îl ascultă pe deplin. Duhul coboară peste Fiul și-l unge pentru lucrarea pe care o are de făcut. Și Tatăl și Fiul vorbesc pentru ca oamenii să înțeleagă cum este Dumnezeu și ce model au de urmat. Duhul nu spune nimic, doar este văzut ca venind de la Tatăl și așezându-se peste Fiul. Fiul vorbește cu Ioan Botezătorul arătându-ne drumul pe care îl deschide.
Deși Fiul este mai puternic decât Ioan și deși el botează cu Duh Sfânt și cu foc, el vine la Ioan să fie botezat de el împlinind astfel toată dreptatea. Împlinirea este o prerogativă a Fiului, el făcând să aibă loc ceea ce a fost profețit mai înainte. Toată dreptatea cuprinde întreaga voie a lui Dumnezeu. Fiul a venit să mântuie poporul de păcatele sale. Această lucrare mântuitoare se are în vedere prin expresia împlinirii întregii dreptăți. În același timp limbajul dreptății vorbește despre trăire morală în acord cu voia lui Dumnezeu. Mai înainte de orice ucenicii sunt chemați să caute împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui, dreptatea lor trebuie să întreacă pe cea a cărturarilor și fariseilor, ei trebuie să fie flămânzi și însetați după dreptate. Ioan Botezătorul a venit și a umblat pe calea dreptății. Aceasta este calea pe care ne cheamă Fiul să umblăm și noi.
blog comments powered by Disqus