Când zici, dar nu faci, când ceea ce faci, faci doar să fi văzut de alții, și când iubești să fi în centrul atenției ești un ipocrit. Neconcordanța între cuvinte și fapte stă la temelia ipocriziei. Această neconcordanță este modificată constant când faptele tale au doar scopul de a te scoate în evidență, și atunci când iubești să fi în centrul atenției și în locurile de cinste. Omul ipocrit este lunecos și face mult rău în jurul său.
Un așa om nu intră în împărăția lui Dumnezeu, iar dacă se ține că ar fi din împărăție, cei care se iau după el nu intră nici ei în ea. Pe cei care-l urmează îi face de două ori mai răi decât au fost. Astfel de ucenici ai celui ipocrit ajung să fie numiți „fiii iadului.“ Nu există limite în privința a ceea ce este distorsionat, inclusiv înțelesul poruncilor lui Dumnezeu. Acestea sunt răstălmăcite pentru a duce la împlinirea propriilor intenții ascunse sub masca unei ascultări false. Astfel de oameni distrag altora atenția prin faptul că sunt preocupați de lucruri mărunte neglijând flagrant pe cele importante. Dreptatea, mila și credincioșia nu fac parte din preocupările lor, pe când zeciuala din chimen și din alte plante este o prioritate. Preocuparea pentru exterior, pentru a ascunde mizeria din interior este parte din viața celui ipocrit. Blidul nespălat și mormântul văruit sunt imagini semnificative pentru comportamentul celui fățarnic. În ce-i privește pe ceilalți oameni, mai ales pe cei trimiși de Dumnezeu, aceștia trebuie eliminați; ei sunt apreciați doar după ce au murit. În timpul vieții îi lovim cu pietre, iar după ce au murit le zidim mormintele.
Pe așa oameni Isus nu îi poate strânge în jurul său. Datorită fățărniciei, casa le va rămâne pustie, vor fi nimiciți.

Tags: Isus, Matei