Dialogul dintre Moise și Dumnezeu poartă o semnificație teologică cu implicații multiple. Recunoașterea sfințeniei nu duce la pasivitate în prezența lui Dumnezeu. Sfințenia lui Dumnezeu este de așa fel încât nu oprește, ci cheamă pe om la stare de vorbă cu Dumnezeu. Având în vedere că Moise se exprima greu putem spune că omul își poate apăra poziția înaintea Domnului, chiar dacă e gângav. Întrebările omului găsesc deschidere la Dumnezeu și duc la o cunoaștere mai adâncă. Dumnezeu se descoperă pe sine, nu numai din proprie inițiativă, ci și în interacțiune cu omul care întreabă. Pasivitatea înaintea Domnului ar fi dus la închiderea posibilităților revelatorii.
Dumnezeu intră într-o așa relație cu Moise încât nu doar El este singurul care vorbește, ci și omul. Dumnezeu așează Cuvântul său în mâinile altuia pentru ca acesta să-i ducă la îndeplinire planurile. Acesta este un risc cu posibilități negative pe care și-l asumă Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu lucrează în și prin ceea ce este Moise, calități și slăbiciuni.

Tags: Moise