Primul moment din viața lui este cel al chemării lui Avraam. Noi găsim istoria despre aceste lucruri în Genesa 12. Ceea ce se subliniază în Evrei 11 este următorul lucru: când Dumnezeu l-a chemat Avraam a ascultat prin credință și a fost gata să meargă deși nu a știut unde se duce. Pentru Avraam a fost mai puternică chemarea din partea lui Dumnezeu decât cunoașterea destinației. Ai fost vreo dată în situația ca cineva să te cheme undeva și tu să nu știi unde va fi acel loc? Când oamenii vor să-i înșele pe oameni, sau să facă rău altor oameni așa procedează. Îl chemi într-un loc pe care nu-l cunoaște ca să-i poți face rău, de aceea nu trebuie să te duci în locuri pe care nu le știi când te cheamă oamenii, poate fi o cursă. Dar când te cheamă Dumnezeu e o dovadă de credință. Avraam era în Ur în Haldea, în Babilon. De acolo Dumnezeu l-a chemat să meargă spre apus în țara făgăduinței; l-a chemat într-un loc pe care nu-l cunoștea, în care nu a mai fost. Ceea ce l-a ajutat pe Avraam să asculte de chemarea lui Dumnezeu a fost credința. Primul lucru pe care-l subliniem în această meditație este următorul: ascultarea de Dumnezeu prin credință, trebuie să fie mai puternică decât tot ceea ce știm. Ascultarea prin credință trebuie să depășească nivelul meu de cunoaștere. Dacă Dumnezeu m-a chemat îl urmez, chiar dacă nu știu încotro și unde voi ajunge.
Cel de al doilea lucru, când a ajuns în locul în care l-a chemat Dumnezeu, el, în acel loc promis, a locuit tot prin credință ca străin și călător. Țara promisă, țara Canaan va fi a urmașilor lui Avraam dar peste câteva sute de ani. Mai avea să treacă mult până când copii lui Avraam vor lua în stăpânire țara sub conducerea lui Iosua. Avraam a venit și a locuit în țara în care i-a fost promisă. Locuirea lui prin credință subliniază încă un lucru important despre acest om. Sunt importante promisiunile lui Dumnezeu, e importantă moștenirea pe care ne-o dă Dumnezeu, dar nici una dintre acestea nu trebuie să o ia înaintea lui Dumnezeu. Evrei 11.13 este un verset cheie care spune așa: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.“ Toți aceștia au murit în credință, și nu au primit ce a fost făgăduit. Locuirea lui Avraam în țară a așezat pentru toată istoria un concept fundamental pentru poporul lui Dumnezeu: poporul lui Dumnezeu este străin și călător. De ce? Poporul lui Dumnezeu crede că patria nu e aici, patria nu e pământească, ci poporul lui Dumnezeu așteaptă o patrie mai bună, o patrie cerească. O patrie care de fapt nu va fi o țară, ci va fi o cetate. Așa spune cuvântul: Avraam aștepta cetatea a cărui Meșter și Ziditor e Dumnezeu. Ce a așezat Dumnezeu înaintea lui este ceea ce Dumnezeu ne arată la sfârșitul Scripturii. Dacă citești Apocalipsa 21 și 22 vei găsi despre cetatea a cărei Meșter și Ziditor este Dumnezeu, vei vedea noul Ierusalim care se coboară din cer, cetatea desăvârșită, locul pe care Dumnezeu l-a pregătit, locul pe care îl așteptăm, patria cerească. Avraam cu mii de ani înainte a văzut, a știut și a așteptat acea cetate. În țară erau multe feluri de neamuri, unii mai bogați alții mai săraci, alții mai buni alții mai răi. Țara era bună așa cum aflăm despre ea de pe paginile Scripturii, dar Avraam a știut că promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu este dincolo de ceea ce se vede. Deci, al doilea lucru pe care îl vedem la Avraam este că prin credință a trăit ca și străin și călător.
Al treilea lucru pe care-l vedem la Avraam și la soția lui, este că prin credință el a avut a primit putere de concepere., Și Avraam era bătrân și Sara era bătrână. Cartea Genesa ne spune că atunci când a venit promisiunea cu privire la copil, Sara a râs. La început Sara a fost îndoielnică, dar ca să ajungă să zămislească și să nască, cuvântul ne spune că ea prin credință a primit puterea aceasta; nu se poate altfel. Prin doi oameni care sunt aproape morți, oameni bătrâni, Dumnezeu a așezat viața în trupurile lor. În felul acesta dintr-un om au ieșit urmași ca stelele cerului, așa de numeroși ca nisipul de pe malul mării; fără număr. În viața lui Avraam Dumnezeu duce adesea lucrurile dincolo de limită pentru a-și arăta puterea, dar toate acestea presupun credința lui Avraam indiferent ce se întâmplă. Avraam e așa de legat de Dumnezeu că nu se mai dezlipește de El, și datorită acestui lucru Dumnezeu a putut să ducă la îndeplinire promisiunile pe care le-a făcut.
Ultimul lucru despre Avraam este cel mai adânc, este cel mai neașteptat, greu, sfâșiitor. Dumnezeu și-a împlinit promisiunea față de el, Dumnezeu i-a dăruit un fiu prin Sara. Când vezi împlinirea promisiunii lui Dumnezeu, primejdia este să iubești mai mult promisiunea, sau împlinirea promisiunii decât pe Dumnezeu. Domnul îl pune la încercare pe Avraam, și îi cere ceea ce Dumnezeu nu cere niciodată în Scriptură, să-l aducă ca jertfă pe Isaac. Această poruncă este greu de explicat. Când Avraam a auzit porunca el nu a pus la îndoială integritatea lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, ascultați ce spune Scriptura la ce se gândea Avraam, el se gândea că Dumnezeu il poate da înapoi din morți. Dumnezeu așteaptă ca eu să-l ascult, iar apoi El își arată puterea dându-mi-l înapoi. Avraam nu s-a certat cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu mi-a cerut aceasta, datoria mea este să-l ascult și El rezolvă imposibilul. Isaac este fiul promis, dacă eu îl aduc drept jertfă Dumnezeu are putere să mi-l dea înapoi din morți.
Aceste patru episoade sunt selectate din viața lui Avraam: chemarea lui, locuirea lui în țară, zămislirea lui Isaac, și aducerea ca jertfă a lui Isaac, momente de mare răscruce din viața omului lui Dumnezeu, momente în care credința a fost răspunsul potrivit.

Tags: Avraam, Moise