Providența lui Dumnezeu și suferința creștinului
În viața omului lucrurile sunt amestecate, și bune și rele, și bucurii și suferințe. Adesea faci bine oamenilor și ei îți fac rău. Omul se întreabă unde este Dumnezeu când el are parte de nedreptate și este batjocorit și desconsiderat. Alteori, Dumnezeu este activ, se implică (Fil. 4.7), vindecă și face bine pe oameni (Fil 2.27). Uneori, oamenii au intenții rele chiar și atunci când fac ceva bun (Fil 1.14), alteori, se luptă între ei, și se dezbină (Fil 2.3). Cei buni suferă chiar și atunci când fac ce este bine (Fil 1.28-29). Cum explicăm această situație atât de dificilă și amestecată? Apostolul Pavel oferă câteva explicații în Epistola către filipeni. În continuare prezint succint răspunsurile date de el.
Providența lui Dumnezeu are o dimensiune pe care noi nu o putem explica pentru că nu o înțelegem în întregime. Dumnezeu lucrează într-un fel care este dincolo de cât pricepem noi, și de aceea nu putem face planuri prea detaliate. De exemplu, Epafrodit a fost trimis la Pavel în temniță cu un dar și pentru a-l ajuta și sluji. Dar el acolo s-a îmbolnăvit, și era aproape să moară. Dumnezeu a avut milă de el și l-a făcut bine, dar nici unii nici alții nu au planificat așa ceva, dimpotrivă.
Apoi, providența lui Dumnezeu ține seama de libertatea de alegere a oamenilor. Omul în libertatea lui ia hotărâri bune și hotărâri rele. În scrisorile sale apostolul Pavel folosește multe imperative; el cere fraților săi să facă anumite lucruri; el face apel la voința lor să treacă la acțiune. Providența lui Dumnezeu lucrează astfel și prin ceea ce aleg oamenii să facă. În Epistola către filipeni Pavel le cere să fie smeriți, să fie generoși, să facă binele. Chiar și atunci când unii fac ce este bine (vestesc evanghelia) dar din motive greșite (o fac din duh de ceartă) providența lui Dumnezeu este manifestată (Fil 2.12-13; a se vedea și Gen. 45.8).
Apoi, providența lui Dumnezeu se vede în perseverența lui Dumnezeu. Dumnezeu este activ și se implică într-o anumită situație atunci când hotărăște el. El este activ să mântuiască pe oameni (Fil 1.28), să-i vindece când sunt bolnavi (Fil 2.13), iar la sfârșitul istoriei să-i transforme pe cei care-l așteaptă din ceruri pe Fiul său (Fil 3.21). În mod constant, în felul în care consideră el, Dumnezeu este prezent și activ în lumea noastră. Dacă el hotărăște îl va elibera pe Pavel din închisoare la momentul potrivit și nu atunci când vrea acesta sau cei de la Filipi sau poate hotărî să nu-l elibereze și Pavel să moară în temniță. Pavel este pregătit pentru ambele posibilități.
Suferința celor din poporul lui Dumnezeu este permisă de Dumnezeu și este un privilegiu dat de Dumnezeu (Fil 1.29); este un dar de la Dumnezeu. În înțelegerea creștină suferința omului și suveranitatea Domnului nu se auto-exclud reciproc. Dumnezeul cel sfânt, drept, milos organizează istoria așa cum vrea el, iar uneori dă oportunitatea de a suferi celor din poporul său.
Astfel, providența lui Dumnezeu permite și integrează alegerea liberă a omului chiar și atunci când acestuia i se întâmplă ceva rău și suferă. Faptul că Pavel este întemnițat pe nedrept nu este ceva ce l-a umplut de amărăciune și mânie. Pavel l-a văzut pe Dumnezeu la lucru prin faptul că este întemnițat pentru evanghelie. Suferința temniței a fost o ocazie unică de a proclama evanghelia celor din închisoare. Iar cei din afară care l-au văzut sau au auzit ce face Pavel au fost încurajați să facă și ei ce face el, adică să predice evanghelia cu mult curaj. Aceste lucruri aducătoare de suferință (nedreptatea și temnița) au fost făcute să slujească un scop bun. Cel credincios vede dincolo de lucrurile rele care au loc și le folosește pentru a face ceva bun.
Soluția finală la suferință și moarte este învierea. Atunci Fiul lui Dumnezeu va schimba trupul nostru slab și muritor și-l va face asemenea trupului său slăvit și nemuritor Astfel, soluția finală este experimentată doar la cea de a doua venire a lui Cristos. Vedem acest parcurs de la suferință și moarte la înviere și glorificare în cazul lui Isus Cristos: el s-a golit de sine și a fost ascultător până la moarte, iar apoi Dumnezeu l-a înviat și i-a dat Numele care este mai presus de orice nume, Numele de Domn. El prin smerenia și ascultarea sa a făcut cel mai mare bine oamenilor: le-a câștigat mântuirea. Ei l-au respins și l-au omorât. Cei răi au fost pe tron, iar cel bun a fost pe cruce. Dar apoi, după înviere, cel bun a fost înălțat în locul cel mai înalt care există, la dreapta lui Dumnezeu. Acest tipar cristic este garanția că și în cazul nostru răul va fi nimicit și binele în final va birui.
Apoi, providența lui Dumnezeu ține seama de libertatea de alegere a oamenilor. Omul în libertatea lui ia hotărâri bune și hotărâri rele. În scrisorile sale apostolul Pavel folosește multe imperative; el cere fraților săi să facă anumite lucruri; el face apel la voința lor să treacă la acțiune. Providența lui Dumnezeu lucrează astfel și prin ceea ce aleg oamenii să facă. În Epistola către filipeni Pavel le cere să fie smeriți, să fie generoși, să facă binele. Chiar și atunci când unii fac ce este bine (vestesc evanghelia) dar din motive greșite (o fac din duh de ceartă) providența lui Dumnezeu este manifestată (Fil 2.12-13; a se vedea și Gen. 45.8).
Apoi, providența lui Dumnezeu se vede în perseverența lui Dumnezeu. Dumnezeu este activ și se implică într-o anumită situație atunci când hotărăște el. El este activ să mântuiască pe oameni (Fil 1.28), să-i vindece când sunt bolnavi (Fil 2.13), iar la sfârșitul istoriei să-i transforme pe cei care-l așteaptă din ceruri pe Fiul său (Fil 3.21). În mod constant, în felul în care consideră el, Dumnezeu este prezent și activ în lumea noastră. Dacă el hotărăște îl va elibera pe Pavel din închisoare la momentul potrivit și nu atunci când vrea acesta sau cei de la Filipi sau poate hotărî să nu-l elibereze și Pavel să moară în temniță. Pavel este pregătit pentru ambele posibilități.
Suferința celor din poporul lui Dumnezeu este permisă de Dumnezeu și este un privilegiu dat de Dumnezeu (Fil 1.29); este un dar de la Dumnezeu. În înțelegerea creștină suferința omului și suveranitatea Domnului nu se auto-exclud reciproc. Dumnezeul cel sfânt, drept, milos organizează istoria așa cum vrea el, iar uneori dă oportunitatea de a suferi celor din poporul său.
Astfel, providența lui Dumnezeu permite și integrează alegerea liberă a omului chiar și atunci când acestuia i se întâmplă ceva rău și suferă. Faptul că Pavel este întemnițat pe nedrept nu este ceva ce l-a umplut de amărăciune și mânie. Pavel l-a văzut pe Dumnezeu la lucru prin faptul că este întemnițat pentru evanghelie. Suferința temniței a fost o ocazie unică de a proclama evanghelia celor din închisoare. Iar cei din afară care l-au văzut sau au auzit ce face Pavel au fost încurajați să facă și ei ce face el, adică să predice evanghelia cu mult curaj. Aceste lucruri aducătoare de suferință (nedreptatea și temnița) au fost făcute să slujească un scop bun. Cel credincios vede dincolo de lucrurile rele care au loc și le folosește pentru a face ceva bun.
Soluția finală la suferință și moarte este învierea. Atunci Fiul lui Dumnezeu va schimba trupul nostru slab și muritor și-l va face asemenea trupului său slăvit și nemuritor Astfel, soluția finală este experimentată doar la cea de a doua venire a lui Cristos. Vedem acest parcurs de la suferință și moarte la înviere și glorificare în cazul lui Isus Cristos: el s-a golit de sine și a fost ascultător până la moarte, iar apoi Dumnezeu l-a înviat și i-a dat Numele care este mai presus de orice nume, Numele de Domn. El prin smerenia și ascultarea sa a făcut cel mai mare bine oamenilor: le-a câștigat mântuirea. Ei l-au respins și l-au omorât. Cei răi au fost pe tron, iar cel bun a fost pe cruce. Dar apoi, după înviere, cel bun a fost înălțat în locul cel mai înalt care există, la dreapta lui Dumnezeu. Acest tipar cristic este garanția că și în cazul nostru răul va fi nimicit și binele în final va birui.
blog comments powered by Disqus